Crosul Loteriei Române – Constanţa 2011

UPDATE 1: Traseul crosului va fi: parcarea Aqua Magic, Bulevardul Mamaia (prin Mamaia) până în dreptul hotelului Naţional şi înapoi.

UPDATE 2: Crosul va începe la ora 11.00, iar înscrierile pot fi făcute până pe data de 30 septembrie.

În data de 02 octombrie 2011 va fi organizat Crosul Loteriei Române, concomitent în 5 oraşe – Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Constanţa, având următoarele categorii de participanţi: profesionişti seniori – senioare (19-34 ani), amatori seniori – senioare (19-34 ani), profesionişti juniori – junioare (14-18 ani), amatori juniori – junioare (14 – 18 ani), copii fete – băieţi (11-13 ani), veterani I bărbaţi – femei (35-49 ani), veterani II bărbaţi – femei (peste 50 ani), persoane cu dizabilităţi locomotorii bărbaţi – femei şi persoane cu dizabilităţi senzoriale bărbaţi – femei.

Traseul crosului va avea lungimea de aproximativ 4.500 metri, pregătirea şi organizarea din punct de vedere logistic şi sportiv urmând să fie realizată de către reprezentanţii C.N.L.R. S.A. – Centrul de Profit Constata în strânsă colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa cât şi cu Inspectoratul Şcolar Constanţa.

În scopul susţinerii organizării Crosului Loteriei Române ediţia a XIV-a va fi organizată la faţa locului, în cele toate cele 5 oraşe organizatoare, o tombolă pe lozuri necâştigătoare, comercializate şi colectate în ziua evenimentului la locul desfăşurării crosului, în cadrul căreia se vor acorda în fiecare oraş organizator câte 50 de premii constând în telefoane mobile cu cartelă SIM.

Primii şase clasaţi la fiecare categorie de vârstă vor fi răsplătiţi cu importante premii în bani. În plus, se va organiza o tombolă cu lozuri necâştigătoare, comercializate şi colectate în ziua evenimentului la locul desfăşurării crosului, în cadrul căreia se vor acorda câte 50 de premii, constând în telefoane mobile cu cartelă SIM.

Participanţii la Crosul Loteriei Române vor primi câte un tricou personalizat C.N.L.R. S.A. şi apă plată.

Înscrierea se poate face online la http://www.dsjconstanta.ro/ro/crosul-loteriei-romane-2011/.

Lasă un comentariu