Proiectul MDRT de consolidare şi restaurare a Cazinoului în dezbatere

08/09/2011

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului aduce la cunostinta publicului textul proiectului de act normativ – Ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind realizarea obiectivului de investiţie Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa, de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Compania Naţională de Investiţii C.N.I. – S.A.

Proiectul de act normativ a fost publicat la data 07.09.2011.

Observatiile si propunerile privind proiectul de act normativ pot fi transmise pe adresa Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului – str. Apolodor nr. 17, Latura Nord – Directia Generala Juridica, la adresa de e-mail: cosmin.neagu@mdrt.ro, la nr. de fax 0372.111.684 în termen de 5 zile.

Nota de fundamentare a ordonanţei o puteţi găsi aici.

După mine, proiectul acesta – cum au ajuns să fie mai toate legile şi ordonanţele în ultima vreme – este mai mult o tactică sau o strategie – un text general despre faptul că MDRT preia întru consolidare şi restaurare Cazinoul, dar care nu stabileşte nimic concret – termene, cine, cum, când, cât …

Dar .. cui îi pasă? Hai să vedem cine, cum, când, cât …

 


Gând …

02/09/2011

Udrea: „Sper că până terminăm Cazinoul n-o să mai fie domnul Mazăre primar”.

Să însemne asta că nu au de gând să îl termine prea curând?


Ejaculatul, elogiatul şi electoratul …

28/06/2011
De-ale noastre ...

De-ale noastre ...

Presa de astăzi ne oferă câteva ştiri „interesante”, având puternică legătură cu starea naţiunii …

1.  Marian Vanghelie a fost schimbat de la şefia organizaţiei PSD Bucureşti, după ce Victor Ponta a propus înlocuirea acestuia cu un birou provizoriu de coordonare. Motivul: câştigarea alegerilor, după cum ne explică însuşi Vanghelie. Nu i se reproşează nimic, spun colegii de partid. „A fost o execuţie” spun alţii. Marian Vanghelie a spus în apărarea sa că nu este de acord să fie acuzat de o relaţie specială cu Elena Udrea, pe care o cunoaşte de „doar câteva luni”, în timp ce alţi colegi au relaţii de ani de zile cu aceasta. Citește restul acestei intrări »



Ce le oferă România turiştilor de pe navele de croazieră?

10/06/2010

Terminal pasageri Constanţa

Terminal pasageri Constanţa

Avem cel mai modern terminal de pasageri din Marea Neagră.
Dar până la ieşirea din port, avem un drum prăfuit şi murdar.
După care avem peninsula şi prea puţine obiective interesante pentru turiştii care vizitează în trecere România, aflându-se în croaziere de lux.
Ministerul se bucură că astfel avem cum promova oferta turistică românească.
Chiar avem motive de bucurie?

În perioada 2-5 iunie 2010 a avut loc la Constanţa a 36-a adunare generală a Asociaţiei Internaţionale MedCruise – Asociaţia porturilor mediteraneene de croazieră, având 60 de membri, reprezentând 80 de porturi din 23 de ţări, reunind la malul Mării Negre reprezentanţi ai porturilor din regiunea Mării Mediterane, Mării Negre, Mării Roşii şi a Oceanului Atlantic.

Citește restul acestei intrări »


… încă un „tratament” de la dr. House … pentru România

16/05/2010

Dr. House … aka Hugh Laurie are talente multiple, nepopularizate în frumoasa noastră ţărişoară. Noi nu ne punem în valoare actorii locali – cu nebănuite multiple talente, darămite să dăm bani să vedem ce fac alţii …

Înainte să fie dr. House, Hugh al nostru … al lor, al britanicilor, Doamne ajută-ne să ajungem acolo, a făcut multe lucruri … şi diverse … şi la fel de „excelent”, dacă se poate spune aşa, precum în filmul american îşi exercită profesia de M.D.

Iată încă o variantă pe care o propunea pentru ei … guvernul nostru însă .. cu siguranţă aplică EXACT aceste măsuri … Citește restul acestei intrări »


Cu bicicleta in tren de 1 mai …

27/04/2010

Melcul, ţuşti!

Melcul, ţuşti!

Cu deosebită mândrie, CFR ne-a anunţat că de 1 Mai „oferă călătorilor posibilitatea de a-şi transporta gratuit bicicleta spre/dinspre litoral în perioada 30 aprilie – 3 mai 2010, introducând suplimentar în compunerea a 2 trenuri din oferta Trenurile Tineretului, un vagon prevăzut cu spaţiu pentru biciclete”. Excelent! Dar de ce? S-au făcut în Constanţa şi în staţiuni piste pentru biciclişti? S-au asfaltat drumurile pietruite (şi alea pline de gropi) de prin staţiuni? S-au reparat trotuarele crăpate de pe vremea lui Ceauşescu? Este o invitaţie la sporturi extreme – mersul cu bicicleta pe nisipul proaspăt afânat de câştigătorii licitaţiei sectoarelor de plajă din 30 de aprilie? Sau este doar o măsură de precauţie pentru cei care exasperaţi de mersul de melc al trenurilor, ar dori să aibă o metodă alternativă de a ajunge la mare. Căci pe autostradă va fi ambuteiaj (până la Cernavodă, căci de acolo nu mai e autostradă), trenurile se vor mişca foarte lent între halte (şi mai ales pe poduri), stress, nervi, claxoane, înjurături etc. …. prin comparaţie mersul pe jos şi pe bicicletă sunt sănătate curată! Citește restul acestei intrări »