Berarii iau 25% din “spuma” pensiilor şi salariilor …

Berea scutită de datorii istorice

Berea scutită de datorii istorice

UPDATE: Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat joi, 20 mai a.c., decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea unor măsuri financiare pentru întreprinderile mici şi mijlocii din industria berii, mai precis a deschis robinetul de bani pentru berari, în timp ce măsurile de tăiere a salariilor, pensiilor şi ajutoarelor de şomaj aruncă ţara în sărăcie. Cum se poate întâmpla aşa ceva?

Cu doar o zi înainte de anunţarea minunatelor măsuri de criză, care probabil vor adânci starea de sărăcie a populaţiei, respectiv reducerea salariilor, pensiilor şi a ajutoarelor de şomaj cu diverse procente, Camera Deputaţilor a adoptat legea privind aprobarea unor măsuri financiare pentru IMM-urile din industria berii, mai precis scutirea la plată a “obligaţiilor fiscale restante la data de 31 decembrie 2008 şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând accize, impozit pe profit şi TVA, datorate de IMM-urile din industria berii”.  Adică nu avem bani să mai funcţionăm ca stat, dar ştergem datoriile istorice ale firmelor dintr-un sector profitabil, conform unei legi care a fost respinsă de n ori şi se învârteşte prin Parlament de cel puţin 4-5 ani?

Legea a fost iniţiată pentru a şterge iniţial datoriile acumulate la 31.12.2003 de firmele din industria berii, iar motivaţia a fost bazată pe accizarea diferită faţă de ţările Uniunii Europene, stimularea respectivilor întreprinzători şi exemplul Germaniei, care după unificare, în 1997, a acceptat anularea datoriilor vechi ale firmelor Germaniei de est. Păi se compară situaţia României în 2010 cu situaţia Germaniei în 1997? Printre multiplele amendamente făcute de-a lungul timpului, evident a fost şi cel care vizează data până la care au fost acumulate datoriile, respectiv acum ne referim la data de 31.12.2008.

Câte datorii provenite din obligaţiile fiscale restante, dar şi dobânzi, penalităţi şi majorări de întârziere aferente obligaţiilor fiscale scutite s-au strâns în cei încă cinci ani? De ce jupuim pielea de pe cei săraci şi mulţi şi îi favorizăm pe alţii? De ce în plină criză, în anul în care România s-a îndatorat cum nu a făcut-o niciodată, în anul în care IMM-urile închid porţile împovărate de impozitul minim şi suprataxarea fiscală, se mai poate lua în discuţie o aşa lege?

Pentru că suntem conduşi de nişte diletanţi, mânaţi de interese personale sau partinice, fără nici o urmă de profesionalism, fără strategii şi fără viziune.

Pentru că bem bere şi acest lucru e o prioritate …

Pentru că deşi nu vom mai avea salarii, pensii, ajutor de şomaj … vom dormi liniştiţi pentru că berea va curge valuri.

S-o bea Băsescu, cu salariul lui redus cu 25%. Şi Boc. Şi Videanu. Şi Berceanu. Şi pleziristul. Şi mai ales Udrea … dacă îi rămân ceva euro din milioanele alea pe care le are alocate pentru promovarea câinilor vagabonzi şi a autostrăzilor lipsă (şi evident, a berii româneşti) …

4 răspunsuri la Berarii iau 25% din “spuma” pensiilor şi salariilor …

  1. antiignorantu spune:

    informatia inseamna PUTERE – am tot dat avertizari… legile FEMOSAN … PRUDENTA MAXIMA ROMANI …. in 27.03.2010 am dat o avertizare privind masinile si avioanele … a fost cazul POLONIEI si norul Vulcanic care a tinut avioanele la sol … alta avertizare ACUM – pana cand nu sunt blocate RESURSELE catre Parlament nu iesim din CRIZA … asta trebuie sa ceara POPORUL la GREVA GENERALA … Parlamentul consuma peste 1 miliard euro ANUAL …

  2. phidas spune:

    Cred ca puteau fi luate alte masuri mai din timp, acum parca este prea deodata.

  3. antiignorantu spune:

    GUVERNUL PARLAMENTUL Armata si Politia sa nu mai consume resurse ptr. FESTIVITATI !!! decat in stare de NECESITATE maxima !!!

    • inconstanta spune:

      sunt absolut de acord …
      daca se iau masurile acestea fata de populatie ar trebui sa se ia si unele la nivel de institutii si de utilizare a fondurilor publice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: