România în zodia … balanţei

Oarba justiţie

Oarba justiţie

În cei douăzeci de ani care au trecut de la evenimentele din decembrie 1989 ar fi trebuit ca justiţia să treacă printr-o serie de transformări pozitive, să fie reformată astfel încât în anul 2010 România să aibă “un sistem juridic independent şi stabil, în măsură să detecteze şi să sancţioneze conflictele de interese, să combată corupţia în mod eficace” (raport C.E. iulie 2009) şi un sistem funcţional şi credibil care să ofere cetăţenilor români  soluţii necontroversate, în timp util.

În realitate, România are astăzi un sistem juridic corupt, politizat până în măduva oaselor, lipsit de credibilitate, ineficient. Puterea judecătorească nu este altceva decât un instrument în mâna puterii politice. Nu există soluţii în marile cazuri de corupţie, dreptatea se face la televizor şi doar ca exerciţiu de imagine. Pentru cetăţenii obişnuiţi, a apela la justiţie este echivalent cu cel mai mare coşmar al vieţii lor, pentru că nu ştie nimeni, niciodată, cât va dura procesul, cât va costa totul, cât timp vor pierde prin sălile tribunalelor, cine e în spatele cauzei respective. Dacă în mod normal principala calitate a sistemului este ineficienţa, lentoarea cu care sunt rezolvate cauzele, când a fost vorba de sporurile magistraţilor au judecat totul cu o celeritate nemaiîntâlnită – într-o săptămână au avut soluţia finală.

Analizând raportul Consiliului Europei pe anul 2008 privind executarea deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), vom constata că România este pe primul loc în ceea ce priveşte daunele pe care le are de plătit cetăţenilor săi, adică peste 12 milioane de euro. Acest raport mai arată că ţara noastră a  acordat doar 5% din despăgubiri la termen, 20 % din despăgubiri după termen, iar în restul de 75% din cazuri nu au fost puse în executare soluţiile.

Corneliu Bîrsan, singurul judecător român la CEDO, explică despre acest raport într-un interviu publicat pe www.juridice.ro: „Nu cred că se poate vorbi despre credibilitatea actului de justiţie atunci când, aşa cum am găsit în multe dosare, în cadrul aceleiaşi instanţe, aceleiaşi probleme de drept, i se dau rezolvări diferite. În treacăt fie spus, când în mod informal întreb pe unii judecători de la diferite instanţe de ce în cadrul lor sunt pronuntate soluţii contradictorii mi se răspunde adeseori că judecătorii sunt independenţi şi… orgolioşi. Îmi pare tare rău, dar orgoliul nu are ce căuta în înfăptuirea actului de justiţie. Justiţia se realizează pentru justiţiabil, iar actul de justiţie trebuie să fie, printre altele, şi credibil. Am înţeles că, din păcate, această anomalie priveşte şi rezolvarea unor cauze penale, în limitele competenţei lor, de către procurori, aspect la fel de neacceptat”.

Toate aceste despăgubiri sunt suportate de bugetul statului, deci, practic, de toţi cetăţenii. Întrebarea este dacă responsabilii pentru aceste erori plătesc în vreun fel. Deocamdată, nu. Legat de acest aspect Corneliu Bîrsan crede că un judecător “are a răspunde numai disciplinar pentru soluţiile sale greşite, mergându-se pâna la îndepărtarea din magistratura. Dar, pentru aceasta, revin la măsura… esenţei lucrurilor în înfăptuirea actului de justiţie: sistem coerent, control judiciar şi evidenţierea practicii de casare”.

Relevant pentru starea sistemului judiciar din România este şi cazul Serghei Gorbunov. Din nefericire acest exemplu nu este singular, nu este unul izolat, el scoţând la suprafaţă haosul care stăpâneşte instituţiile statului. Un criminal şi-a bătut joc sistematic de Poliţie, de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi de instanţele de judecată. În urma verificărilor privind acest caz s-au constatat probleme grave de practică neunitară la tribunalul şi parchetul care s-au ocupat de acest caz, deoarece în trei dosare cu acelaşi obiect, la cererea lui Gorbunov de întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale, judecătorii au dat trei soluţii diferite.

Când spunem justiţie în Romania ne gândim la umilinţele la care sunt supuşi cetăţenii când trebuie să intre în contact cu acest sistem, ne gândim la procesele interminabile sau la judecata cu măsuri diferite a aceleiaşi cauze, ne gândim la sălile de judecată neîncăpătoare şi mizere sau la birocraţia excesivă.

Trebuie amintit aici şi faptul că sistemul este neprietenos chiar cu angajaţii din justiţie. Dacă în alte ţări europene un judecător intră zilnic în sala de judecată cu douăzeci de dosare, în România un judecător preia zilnic peste şaptezeci de dosare. Şi ei sunt afectaţi de condiţiile oferite de sălile de judecată, iar ritmul de muncă pentru grefieri este infernal. Este inevitabil ca toate aceste neajunsuri să afecteze actul de justiţie.

Pentru o imagine realistă a sistemului putem apela la “Raportul comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele realizate de România în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare” conform căruia “de la raportul Comisiei din 2008, România a întreprins o serie de măsuri binevenite” în vederea relansării procesului de reformă: s-a dat un nou impuls în acest sens, care a dus la întreprinderea unor măsuri pozitive. Cu toate acestea, România se confruntă în continuare cu dificultăţi legate de faptul că cele două coduri, civil şi penal, nu au fost niciodată revizuite în totalitate. Acest lucru a dus la o serie de modificări legislative şi la numeroase ordonanţe de urgenţă. În această situaţie, nu este surprinzător faptul că jurisprudenţa sistemului judiciar românesc este contradictorie, ceea ce duce la întârzieri nejustificate, care, la rândul lor, sunt abordate printr-un amalgam legislativ de ordonanţe de urgenţă, norme şi practici de punere în aplicare.

Situaţia complexă astfel rezultată este urmarea unui proces politizat şi nu a fost încă obţinut nici consensul politic pe scară largă care trebuie să stea la baza reformei, nici un angajament neechivoc al tuturor partidelor politice de a asigura progrese reale în interesul poporului român. Există riscul ca numărul tot mai mare de acte legislative, de norme şi de practici de punere în aplicare care rezultă din disensiunile permanente dintre partidele politice să determine toate părţile implicate să piardă din vedere obiectivul principal, acela de a construi un sistem judiciar independent şi stabil, în măsură să detecteze şi să sancţioneze conflictele de interese şi să combată corupţia în mod eficace.

În acest context, rezultatele pozitive ale eforturilor concrete de realizare a reformei la nivel tehnic rămân fragmentate, reformele nu sunt încă bine înrădăcinate şi continuă să existe deficienţe.

Drept dovadă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în 25.11.2009 că judecătoarea Maria Nicola, care l-a eliberat pe motive medicale pe Serghei Gorbunov, suspect, la începutul lui 2009, în cazul uciderii a doi oameni la o casă de schimb valutar din Braşov, poate să-şi reia activitatea de magistrat. Decizia Curţii vine după ce procurorii doljeni acuzaţi că au permis eliberarea aceluiaşi Gorbunov au fost repuşi în funcţii tot de instanţa supremă.

Cred că nu am timp să prezint toate aspectele negative din justiţie, dar este clar pentru toată lumea că România nu este în zodia balanţei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: