Invazie de ciori

Păsările

Păsările

În Tomis Nord, cartier al Constanţei, în ultima vreme, este o invazie de ciori nemaiîntâlnită. Într-o seară, fumând o ţigară la balcon, m-am simţit ca în „Păsările” lui Hitchcock.

Trei cârduri de zeci-sute de ciori porneau aproape simultan de pe blocurile turn din zonă, formând un triunghi (plin) înfiorător. Înainte de a se aşeza iar, se învârteau într-un vârtej ameţitor pentru privitorul de jos, croncănind zgomotos. Părea că întreagă această coregrafie avea ca simplu rost schimbarea amplasării lor. Poate că aşa era. Din păcate, ca locuitor al zonei, existenţa şi multiplicarea nelimitată a ciorilor din proximitate mă înspăimântă, aş putea spune.

Revista „Lumea copiilor”, ca să citez o sursă, spune că „ciorile trăiesc pe aproape toate continentele, nu şi în Noua Zeelandă, Antarctica şi America de Sud. Ele ocupă – de obicei – spaţiile deschise, în apropierea copacilor, totuşi. Dar, câmpurile agricole rămân zonele preferate de ciori, arăturile fiind deseori “înnegrite” de stolurile ce scormonesc după ceva de mâncare. Deseori le vedem şi prin parcuri, sau chiar pe gunoiul menajer de lângă casele noastre.”

În consecinţă, şi din acest considerent, regret că nu am emigrat în Noua Zeelandă, că noi românii privim America de Sud ca şi când suntem noi mai deştepţi şi o ducem mai bine şi că frigul din Antarctica ne sperie de parcă aici, când vine iarna nu ne ia prin surprindere şi nu îngheţăm în case, deşi plătim full-options căldura pe care nu o avem. Unu la mână. Cică ciorile ocupă spaţii deschise, cu copaci totuşi … hai domnule, deci ca să scap de ciori îmi trebuie betoane, da? Bine, vreau betoane. (Auzi, Bercene, Mazăre, anyone, … vreau betoane!) Doi la mână. Partea cu câmpurile nu mă interesează în Tomis Nord. Deseori-urile alea mă interesează totuşi. În parcuri … şi parcul Tăbăcărie e plin de ciori (cu surprindere am văzut ceva ce nu a fost pomenit de nimeni – mai precis, prin decembrie, când încă era călduţ, prin parcul Tăbăcărie, pe iarbă (încă verde), vedeai grămăjoare negre, iar singurul indiciu despre însemnătatea grămăjoarelor respective a fost o cioară moartă aflată în mijlocul unei alei betonate – insuficient însă) ciorile sunt lait-motiv. Deşi trăim pe litoral şi ne-am dori (şi aştepta) ca pescăruşii să fie predominanţi, ciorile se pare că au o strategie anume şi îi covârşesc atât numeric, cât şi ca vizibilitate. Şi ajungem la punctul forte – gunoiul menajer de lângă casele noastre. Mulţumesc „Lumea copiilor”, m-ai luminat! Deci asta îmi strînge cârdurile de ciori atât de aproape de căsuţa mea frumoasă, din oraşul meu minunat de pe malul mării şi din lendăfcioisul nostru? Fuck me! Că toate celelalte, normal pică. Singura explicaţie (dată de Lumea copiilor) pentru existenţa ciorilor în acest areal e legată de copacii ăia uscaţi şi gunoiul menajer de lângă casele noastre – îndeosebi ultima variantă, însă. Nu mai pomenesc de câinii maidanezi, care le-au devenit familiari tuturor pensionarilor, care neavând ce face, neavând ce mânca, neavând ce drăgăli, … whatever … se pupă în bot zilnic cu ei, până i-or muşca.

Tot revista respectivă îmi spune că „în sălbăticie, ciorile pot trăi – în medie – aproximativ 10 ani. Totuşi, bolile sau păsările prădătoare le scurtează viaţa.” Mersi. E clar, păsări prădătoare nu sunt, iar la boli suntem siguri că sunt imune din moment ce aviara de acum câţiva ani nu le-a omorât, ci le-a înmulţit.

Ne-am scos, nu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: