Educaţia – ecuaţia cu 20 de ani de necunoscute

Educaţia - între nepăsare şi ignoranţă

Educaţia - între nepăsare şi ignoranţă

Sistemul de educaţie românesc este corigent la toate nivelele, de la cel preşcolar până la nivelul postuniversitar. În zona preşcolară, la grădiniţă, nu există locuri suficiente, iar alternativa particulară nu acoperă deficitul existent. La nivelul şcolii generale, cadrele didactice, părinţii şi elevii sunt bulversaţi de schimbările haotice şi interminabile. La fiecare început de an, toată lumea se întreabă cum va fi programa şcolară, vor mai exista tezele unice sau nu, se va mai da examnenul de capacitate, ce trebuie să facă un elev pentru a trece în etapa următoare a vieţii, va obţine şcoala autorizaţie de funcţionare sau nu. Răspunsul la toate aceste întrebări este unul singur: veţi descoperi pe propria piele – se pare că responsabilii din domeniu aplică cea mai bună metodă – învăţarea prin descoperire.

Bulversarea persistă şi pentru ciclul liceal, pornind chiar de la început cu neclarităţi în ceea ce priveşte forma admiterii – examen sau media şcolii generale şi încheindu-se cu veşnica întrebare – cum se va da examenul de bacalaureat, la câte discipline, câte examene orale şi câte scrise etc.

Învăţământul superior este cam pentru oricine, important este să ai bani pentru taxe că o facultate găseşti. Dacă chiar nu-ţi găseşti un loc la o universitate de stat din nu ştiu ce motiv, cu siguranţă vei găsi un loc la una privată, iar dacă ai banii de taxe, garantat vei obţine o diplomă de licenţă în trei ani de zile. Dacă la universităţile de stat mai există standarde şi un oarecare respect pentru ştiinţă, universităţile particulare sunt doar nişte fabrici de diplome, după cum le numea chiar un profesor universitar care după ce a predat în învăţământul de stat, a trecul la cel privat, iar acum afirmă cu cinism “noi oferim ce cere piaţa – diplome”. O atitudine pragmatică, dar nu şi morală. La fel de moral este şi modul în care se desfăşoară unele programe de masterat sau de doctorat la unele universităţi de stat şi la cele mai multe dintre universităţile particulare, deoarece aceste programe presupun în mod normal studii avansate, aprofundate, lucrări care să aducă elemente de noutate, originale. Aceste programe presupun excelenţă şi nu referate de pe Internet, elaboarate după principiul “cărţile din cărţi se fac(e) de la Neculce încoace”. Este interesant că a apărut şi concurenţa în privinţa acestor programe – doctoratul în Republica Moldova care este mult mai ieftin şi mai uşor. În fine, ce contează de unde şi cum sunt obţinute diplomele, atâta vreme cât piaţa primeşte ce vrea.

Este evident că în spatele calităţii actului educaţional sunt mai mulţi factori, cei mai importanţi fiind factorul uman şi condiţiile în care se desfăşoară procesul de învăţământ.

Este bine cunoscut faptul că la fiecare început de an şcolar sunt nenumărate probleme legate de autorizarea şcolilor, în special cele din oraşele mici sau din localităţile rurale unde spaţiile sunt mizere, nu există alimentare cu apă, nu există încălzire, nu există toalete decente, iar unii copii trebuie să parcurgă mari distanţe pentru a ajunge la şcoală.

Revenind la factorul uman, cel mai important în această ecuaţie, constatăm că, la douăzeci de ani de la căderea regimului Ceauşescu, profesorii sunt trataţi de clasa politică precum cerşetorii, sunt prost plătiţi, iar munca lor este neapreciată, în condiţiile în care interesul pentru şcoală scade, iar cei şapte ani de acasă sunt din ce în ce mai săraci.

În plus, într-o societate lipsită de un sistem de valori cum este societatea românească, cei douăzeci de ani de libertate prost înţeleasă au ca rezultat indiferenţa faţă de şcoală, o atitudine agresivă din partea copiilor, noi provocări pentru aceştia – drogurile, substanţele narcotice, siguranţa profesorilor şi elevilor în sălile de clasă şi în şcoli. În acest context consider că rolul cadrului didactic pe toată durata şcolarizării este vital pentru rodnicia procesului educaţional şi, prin urmare, acesta ar trebui apreciat cum se cuvine – prin statut social, prin venituri, prin respectul clasei politice. Dar politicienii îşi bat joc de toată şcoala românească votând în unanimitate o lege în Parlamentul României, lege pe care refuză apoi să o aplice – o adevărată lecţie de democraţie.

În tot acest haos, absolut nefavorabil performanţei, există totuşi oameni admirabili care au rezultate în acest domeniu. Există olimpici care, ca urmare a talentului, a efortului depus de profesori şi elevi, reuşesc să aducă rezultate deosebite pentru România în plan internaţional. Ultimul exemplu care îmi vine în minte este cel al celor cinci liceeni români care au câştigat trei medalii de aur şi două de argint la Olimpiada de Fizică din Mexic. Trist este că trei dintre ei au deja asigurate burse integrale la universităţi renumite din Statele Unite ale Americii. De ce este trist? Este trist prentru că cei mai buni studenţi din România caută burse la universităţile din Occident. Este trist că nici o universitate din România nu se bate pentru olimpicii noştri. Este trist că şi dacă i-ar racola pe aceşti studenţi universităţile din România, societatea noastră nu are ce să-i ofere unui astfel de absolvent, în condiţiile în care cercetarea este Cenuşăresa educaţiei româneşti, iar poziţiile cheie din administraţie sunt ocupate pe orice alt criteriu cu excepţia competenţei.

Ca o încununare a atitudinii responsabile a clasei politice faţă de educaţie este abordarea privind noul cod al educaţiei, făcut pe genunchi, fără negocieri, fără o reală dezbatere publică şi adoptat în Parlamentul României prin asumarea răspunderii fără nici un argument real pentru această opţiune, deci fără o dezbatere politică firească pentru un act normativ de o asemenea importanţă – o altă lecţie autentică de democraţie.

Punctul pe i în ceea ce priveşte atitudinea clasei politice faţă de educaţie îl pune preşedintele României care consideră că “şcoala scoate tâmpiţi”, iar România are nevoie “de ospătari, nu de filozofi”.

Cu o astfel de clasă politică, cu asemenea politicieni şi cu aşa atitudine faţă de educaţie, suntemperfect îndreptăţiţi să nu ne aşteptăm la nimic bun în viitor.

5 răspunsuri la Educaţia – ecuaţia cu 20 de ani de necunoscute

  1. Andrei spune:

    Esti bun ma, iti faci reclama la un amarat de blog pe un site oficial🙂

  2. cristina spune:

    „protest” – corectare

  3. cristina spune:

    Daca nici un parinte nu si-ar mai trimite copiii la scoala, in semn de protesc, escrocii nu ar mai avea nici o putere…

  4. antiignorantu spune:

    niste escroci care fac misto de Romania ,,….

  5. cristina spune:

    Atita timp cit statul monopolizeaza educatia, rezultatele vor fi rele. Astazi, lumea nu mai stie cine trebuie sa controleze educatia copiilor: parintii. Pina cind parintii nu-si iau dreptul lor inapoi, nici sa nu se astepte la vreun rezultat bun in invatamint.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: