20 de ani pierduţi …

Objects in the mirror are closer than they appear!

Objects in the mirror are closer than they appear!

În decembrie 1989, au urcat într-o dubă mizerabilă cu geamuri opace peste douăzeci de milioane de români plini de optimism, sperând că la un moment dat vor ajunge într-o societate civilizată, într-o democraţie funcţională, dar despre care nu ştiau cum arată. În faţă, în cabină au urcat politicienii, membrii unui grup închis – în care nu pot ajunge cei din spatele maşinii – care conduc prin rotaţie această dubă.

După douăzeci de ani de mers cu acest vehicul pe nişte drumuri desfundate şi întortocheate privim prin geamurile opace şi nu vedem multe schimbări fundamentale în peisaj, nu ne dăm seama unde ne aflăm şi încotro mergem şi, mult mai grav, nici cei care conduc nu ştiu destinaţia finală, nu au nici cea mai vagă idee despre cum trebuie să arate aceasta. De aceea simţim cu prisosinţă toate schimbările de direcţie, orice frână şi, uneori, am senzaţia că mergem în marşarier.

Ei au în cabină condiţii de lux – scaune de piele cu încălzire, aer condiţionat şi câte altele, pe când noi, în dubă, avem doar câteva scaune incomode, marea majoritate stăm în picioare, fără aer condiţionat, fără posibilitatea de a deschide măcar o fereastră, mulţumindu-ne cu gazele halucinogene sau lacrimogene pe care ni le bagă cei din faţă, în funcţie de dispoziţia lor.

Politicienii, cei care conduc această maşină, nu sunt cei mai buni conducători, unii conduc pe stânga, alţii conduc pe dreapta, iar „cei mai tari” dintre ei conduc în zig-zag, unii calcă frâna brusc culcându-ne pe toţi la podea, alţii schimbă brusc direcţia izbindu-ne cu capul de toţi pereţii, o parte din ei îşi învaţă copiii, copilele, nepoţii sau nepoatele să conducă. Toate astea se întâmplă în timp ce noi, cei din spate, copii noştri, bătrânii noştri suferă, nefiind nimeni care să le dea ajutorul necesar şi, astfel oamenii mor cu zile.

În plus, politicienii ne-au scos sistemul de alarmă. Nu avem nici o posibilitate să oprim această maşină, să coborâm la un moment dat. Au fost unii oameni disperaţi care s-au sinucis, au fost alţii mult mai inspiraţi care au urcat în alte maşini numite poate Canada, America, Germania etc.

Singura noastră legătură cu exteriorul, cu cabina mai exact, este difuzorul  în care voci mieroase ne povestesc cât de frumos e locul în care vom ajunge, ce peisaj frumos se vede în depărtare, doar că trebuie să ocolim puţin sau trebuie să stăm la un semafor câţiva ani.

Nu-i cunoaştem pe cei din faţă decât după voce, par oameni buni şi ne mint atât de frumos că picăm în visare şi, din când în când, cam din patru-cinci ani în patru-cinci ani, începem să sperăm din nou, dar după primii kilometri parcurşi, în care am  fost izbiţi de toţi pereţii, ne pierdem orice speranţă. Ca un bonus, ne este comunicată prin difuzor scumpirea biletelor, deşi condiţiile de călătorie nu s-au îmbunătăţit. Atunci ne dăm seama că nici acest conducător nu ne va duce către destinaţie.

Am omis să spun că există şi un copilot şef care are în subordine o echipă întreagă de copiloţi. Se spune că aceşti copiloţi nu prea ştiu să citească o hartă şi nici nu prea văd prea bine, iar conducătorul nu prea aude bine ce spune copilotul.Din când în când mai apar nişte agenţi de circulaţie (U.E., F.M.I., B.M. etc.) care îndrumă maşina noastră într-o direcţie bună, dar după câţiva kilometri de mers, invariabil o ia iar pe arătură.

Din nefericire, în această situaţie nu există programul RABLA, iar populaţia României care după douăzeci de ani numără şaisprezece milioane, e foarte obosită, e tristă, e nervoasă, dezamăgită, vlăguită de orice urmă de energie şi, probabil, suferă de rău de maşină. Nimeni nu ştie care este soluţia de a scăpa din această capcană, dar mulţi, prea mulţi se gândesc să sară din această maşină dacă e posibil.

2 răspunsuri la 20 de ani pierduţi …

  1. anonim spune:

    Super tare

  2. online spune:

    Multumesc pentru un blog interesant

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: