Cui îi pasă de IMM-uri în România?

IMM-urile nimanui

IMM-urile nimanui

Impozitul forfetar, eliminarea facilităţilor microintreprinderilor şi celelalte măsuri pompieristice luate doar pentru a mai aduna un bănuţ la buget vor îngropa definitiv sectorul IMM-urilor din ROmânia, deşi Uniunea Europeană avea visuri frumoase, în care întreprinzătorii erau încurajaţi, sprijiniţi, asiguraţi, promovaţi etc., mai ales atâta timp cât ei creează locuri de muncă, au spirit inovator, asigură venituri, bla,bla, bla …

În iunie 2008 a fost adoptat de către Parlamentul European un document de politici intitulat „Small Business Act (SBA) for Europe” care vizează optimizarea acţiunilor pentru stimularea antreprenoriatului şi dezvoltarea IMM la nivelul Uniunii Europene, recunoscând rolul central al IMM-urilor. Concret, SBA constă dintr-un ansamblu de 10 principii menite să ghideze concepţia şi punerea în aplicare a politicilor atât la nivel UE cât şi la nivelul statelor membre. Aceste principii sunt esenţiale pentru a conferi o valoare adăugată la nivel comunitar, a plasa IMM-urile pe picior de egalitate şi a ameliora cadrul juridic şi administrativ pe tot teritoriul UE:

  1. crearea unui mediu în care antreprenorii şi întreprinderile familiale să poată prospera şi în care spiritul antreprenorial să fie recompensat;
  2. asigurarea faptului că antreprenorii cinstiţi care au dat faliment beneficiază în cel mai scurt timp de o a doua şansă;
  3. proiectarea de norme în conformitate cu principiul „Gândiţi mai întâi la scară mică”;
  4. sensibilizarea administraţiilor publice cu privire la necesităţile IMM-urilor;
  5. adaptarea instrumentelor de politică publică la necesităţile IMM-urilor: facilitarea participării IMM-urilor la achiziţiile publice şi o mai bună utilizare a posibilităţilor de ajutor de stat pentru IMM-uri;
  6. facilitarea accesului IMM-urilor la finanţare şi dezvoltarea unui mediu de afaceri şi juridic care să favorizeze efectuarea la timp a plăţilor cu ocazia tranzacţiilor comerciale;
  7. sprijinirea IMM-urilor astfel încât acestea să poată beneficia mai mult de oportunităţile oferite de piaţa unică;
  8. promovarea ameliorării competenţelor în cadrul IMM-urilor şi a tuturor formelor de inovare;
  9. sprijinirea IMM-urilor în procesul de transformare în oportunităţi a provocărilor legate de mediu;
  10. încurajarea şi sprijinirea IMM-urilor astfel încât acestea să poată beneficia de creşterea pieţelor.

În România, ţară europeană, din iunie 2008 şi până acum nu s-a făcut nimic în această direcţie (am tot fost în campanii electorale, doar), ba chiar au fost luate măsuri care contravin acestor principii. Numai lecturând cele 10 principii constatăm că nici unul din ele nu este aplicat, sprijinit prin măsuri, implementat în România.

Minunatul „impozit forfetar” adoptat de guvernul Boc a însemnat o imensă povară fiscală pentru micii întreprinzători, care a aruncat o mulţime de firme în faliment şi a determinat suspendarea activităţii altora. În afară de pierderea la bugetul de stat a „micilor” impozite pe care aceste firme totuşi le plăteau întocmai şi la timp, operaţiunea a mai însemnat şi trimiterea în şomaj a angajaţilor respectivelor firme. Ce s-a câştigat? Cine a pierdut?

Începând cu 1 ianuarie 2010, IMM-urile vor plăti un impozit pe profit sau venit de 16%, întrucât impozitul redus, de 3%, expiră la 31 decembrie 2009, conform codului fiscal pe 2010, publicat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Prevederile legate de scutirea de la plata impozitului pe venitul reinvestit au fost tergiversate la nesfârşit, iar acum când aşa zis au fost incluse în Codul fiscal, scutirea de impozit pe profit aferentă investiţiilor realizate se acordă în limita impozitului pe profit datorat pentru perioada respectivă şi se aplică până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv. An de criză, profit ioc, anul ăsta e promoţie … deşi toţi politicienii se bat cu pumnul în piept că doresc încurajarea investiţiilor în această perioadă. Cam atât şi cu facilităţile şi încurajarea micilor întreprinzători.

Toate principiile de mai sus care pomenesc de „sprijinirea IMM-urilor” într-o direcţie sau alta au fost probabil şterse direct de pe lista autorităţilor româneşti. Toate liniile de finanţare, cererile de acord de principiu pentru acordarea de ajutoare minimis, … sunt îngropate sub maldăre de hârtii pe care întreprinzătorul trebuie să le facă, scoată, obţină, copieze, redacteze, ştampileze, timbreze etc. pentru ca în final să afle că fondurile s-au terminat, liniile s-au închis, proiectele s-au suspendat şamd.

  • Ce se alege de IMM-urile din România?
  • Când vor fi măcar luate în considerare aceste principii europene?
  • De ce ignoră puterea din România potenţialul evident al IMM-urilor?
  • Şi dacă tot îl ignoră, de ce „trage” pe el cu taxele?
  • Când anume şi cui credeţi că i se va aplica vreodată în România, punctul 2?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: