Vrajitorul din ROz

(adaptare politicoasă a poveştii …)

Vrajitorul din ROz

Vrajitorul din ROz

  • Ştiţi probabil, că în România au apărut, cel puţin filmate de amatori, tornadele …
  • Au fost filmate tornade pe mare, în câmpia română, în apropiere de Bucureşti …
  • La un moment dat, în primăvara lui 2008, în România s-a format ŞI o tornadă între Buzău şi Boboc (predestinată bâlbâială a naturii) …

Acea tornadă o luă prin surprindere pe fata gălbuie şi pe cocoşul său şi îi purtă pe sus până în îndepărtatul ţinut de basm al capitalei, până în ţinutul vrăjitorului din ROz, trăitor în ţara marasmelor. Fata gălbuie se hotărî să îl caute pe acesta pentru a afla secretul traiului bun, al banilor fără număr şi al demnităţilor obţinute uşor. Primi în dar pantofi Jimmy Choo (cu puteri magice nebănuite) şi află că pentru a ajunge la vrăjitor era necesar să urmeze calea pietruită cu cărămizi portocalii, de la care nu trebuia să se abată.

Pornind pe cărarea portocalie, fata gălbuie făcu cunoştinţă cu câţiva oameni din ţinuturile tărâmului lui ROz, întâlnindu-l pe Sperie-Ciori, un omuleţ mititel, făcut din paie, manipulat de sistem, care îşi dorea să aibă puţină personalitate, Leul cel laş, care refuzase nejustificat, de două ori, demnităţi înalte şi îşi dorea stima şi recunoaşterea maselor, şi un tinichigiu, menţionat frecvent de vrăjitor, care deşi dorise cândva, în fapt, o diplomă, practic, acum, îşi căuta un loc de muncă.

Şi cum mergeau ei pe cărarea portocalie, (nu) mare le fu mirarea când văzură cum o cărare roşie, practic se alipea cărării lor, venind dinspre un câmp de trandafiri roşii cu o vagă aromă de soluţie imorală. Fata gălbuie şi Leul cel laş aproape că leşinară la vederea acestora, însă Sperie-Ciori, inspirat, scoase o cărămidă din cărarea roşie. Miraculos, întreaga cărare roşie se îndepărtă de cea portocalie, fata gălbuie simţindu-se de două ori mai bine decât înainte.

Ajunşi în ţara marasmelor, a lui Roz, realizară că mulţi locuitori şi chiar curtenii, nu văzuseră vreodată adevărata faţă a marelui vrăjitor, pentru că el putea lua orice înfăţişare, de la marinar, la ministru, vesel, dansator de muzică ţigănească, plângăcios, mesean, poet etc. Fata gălbuie ceru o audienţă şi vrăjitorul i se arătă sub forma unui cap enorm, interesându-se de pantofii Jimmy Choo, dacă mai are, dacă mai vrea, dacă vrea şi poşete asortate şi îi promise că îi va dezvălui secretele traiului bun, al banilor fără număr şi al demnităţilor obţinute uşor, numai dacă îl ajută să îl omoare pe vrăjitorul roşu, stăpânul cărării roşii cu care se şi întâlniseră. Fata gălbuie acceptă pe dată şi se şi apucă de treabă, deşi, de fapt, mai avea două chestiuni date de Sperie-Ciori de rezolvat.

Pe scurt, deşi fata gălbuie, Sperie-Ciori, Leul cel laş şi chiar şi tinichigiul făceau tot ce li se cerea de către vrăjitor, acesta nu reuşea să le îndeplinească dorinţele şi asta pentru că de fapt, deşi poate că ar fi vrut să îi ajute, nu avea nici un interes să îi scape din mână. După ce pe Sperie-Ciori, Leul cel laş şi pe tinichigiu îi păcăli cu aceleaşi trucuri vechi, făcându-i să creadă că le-a îndeplinit dorinţele, îi promise fetei gălbuie că vor pleca împreună într-un balon zburător.

Povestea mai spune că vrăjitorul a fugit singur cu balonul respectiv, lăsând-o pe fata gălbuie cu buzele umflate. Deşi toţi ceilalţi din poveste erau fericiţi că rămăseseră stăpânii ţinutului marasmelor, iar însoţitorii fetei aveau impresia că îşi atinseseră scopurile, fata gălbuie nu îşi îndeplinise totuşi întru totul visul. În consecinţă, după îndelungi eforturi şi piedici întâmpinate, se îndreptă spre Zâna uniunii vestice, unde i se dezvălui faptul că secretul pantofilor şi poşetelor pe care le avea deja este suficient pentru a-i rezolva dorinţele.

Acest text este un pamflet. Orice asemănare cu realitatea (nu) este (ne) întâmplătoare. Fata gălbuie nu este cine credeţi (deşi ar admira-o dacă ar cunoaşte-o), Sperie-ciori şi Leul cel laş nu sunt decât nişte personaje … iar tinichigiul, ei bine .. tinichigiul este inspirat după un personaj (mult prea) real. Cât despre vrăjitor … aţi văzut, era un biet bătrânel … Ah, iar tărâmul marasmelor se numea al lui Roz pentru că – cel puţin din partea celor care mergeau pe cărarea portocalie – totul se vedea roz.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: