Micii şi cârnaţii cer o lege a bunului simţ

Mici la grătar

Mici la grătar

Ministerul Mediului lucrează (sau lucra, înainte de a fi preluat de ministrul turismului) la legea picnicului. Mulţi români vor gândi probabil că, în vremurile astea în care şomajul creşte în fiecare zi, mii de I.M.M.-uri se desfiinţează, economia merge înapoi, sănătatea e în comă, iar educaţia e bulversată, conducătorilor noştri le stă mintea la picnic.

Eu cred că este o idee bună deoarece trăim într-o ţară în care sportul naţional este grătarul, iar la această lege lucrează specialişti din Ministerul Mediului pentru care mediul este principala preocupare şi nu şomajul sau finanţele publice.

Consider că gratarul este cel mai praticat şi răspândit sport din România; îl găsim în faţa şi în spatele blocului, pe malul apelor, în vârful muntelui, la ţară şi la oraş. Câteodată am senzaţia că România este un grătar imens în care o naţie de cârnaţi mari face milioane de mici. Până aici nimic anormal. Problema este că, după ce românul a ieşit la “aer curat”, a ascultat muzică cu volumul la maxim de săreau boxele din maşini, şi-a arătat burţile îndestulate, el, românul, trebuie să lase toate urmele trecerii lui pe acolo. Dacă mergem prin pădurile României, prin munţii noştri, pe malul râurilor, în cheile munţilor, în peşteri sau pe câmpuri este imposibil să nu găsim o cutie de bere, o pungă de seminţe, şerveţele, pungi de plastic şi multe altele. Este imposibil să nu găsim urmele trecerii grataragiilor şi în cele mai îndepărtate colţuri ale României.

În concluzie, situaţia actuală este revoltătoare şi, de aceea, subscriu la o vorbă mai veche “avem o ţară frumoasă, păcat că e locuită”. În condiţiile în care o lege a bunului simţ nu poate exista, apariţia unei legi a picnicului este oportună. Sper ca această lege să fie bine făcută, să fie facil de aplicat şi să fie aplicată.

Un răspuns la Micii şi cârnaţii cer o lege a bunului simţ

  1. victor spune:

    In cadrul legii ar trebui interzise manifestari de genul „Parcul Izvor” în organizarea Primariei sectorului 5 care pot fie cazate în viitor la Pavilionul EREN, sub aceleasi auspicii si sub Firma „La berea si cârnatul lui Vanghele”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: