Electoratul … aurolac

Aurolac în Tomis Nord

Aurolac în Tomis Nord

Primarul nostru dansează samba cu fete din Brazilia. Şi sare cu paraşuta. Şi face sporturi nautice. Şi cumpără casele „ieftine” de la constructor dacă nu se achiziţionează de către bieţii tineri care aşteaptă pe liste interminabile. Şi ţipă la angajaţi că plouă la mitingul aviatic şi a dat jumătate de milion de euro ca să îl vadă toată ţara, nu ca să se uite plictisiţii ăia de pe plajă la avioanele alea. Şi în plus, mai e şi hăituit de „oamenii preşedintelui”.

Poţi să îl admiri până la urmă. Are 41 de ani şi îşi trăieşte viaţa. E nonconformist, apreciat pentru atitudinea tip „şi care-i problema!” de către electoratul-tineret, iubit de electoratul-babe, după cum el însuşi le-a numit, care îl iartă că le-a zis aşa – pentru că „da, mamă, până la urmă nu mai am 18 ani şi el săracul, îmi dă lunar, câte un kil de făină, zahăr, ulei şi-un pui”, adorat – cu speranţa de a fi remarcate lucind în ochi – de electoratul-fete, prin cluburi.

În Tomis Nord există o altă categorie de electorat: aurolacii! Puţini la număr totuşi, în această locaţie. Evident, oraşul e plin de ei. Aici, aceşti oameni stau tolăniţi pe saltele sau plăpumi infecte, vară sau iarnă, zona duhnind a urină şi transpiraţie, indivizii respectivi respirând din „pungi”, mâncând din gunoaie, zăcând la umbra pubelelor de sortare ecologică a gunoiului menajer, dormind în maşini abandonate special pentru ei în zonă. Cu poliţia locală trecând zilnic prin zonă şi ignorând situaţia, probabil şi cu Autoritatea Sanitar Veterinară intrând în piaţă printre aurolaci şi amendând pieţarii pentru că au o ceapă stricată pe tarabă. Dar ignorând duhoarea, mizeria, focarul de infecţie reprezentat de acei oameni, până la urmă nevinovaţi, doar victime ale unei neîncadrări în specificul turmei democratice, pe care societatea NU VREA să îi ajute, pentru care nu există ONG-uri, pentru care nu există fonduri niciodată, pentru care nu există casă, pentru care nu există ajutor social.

Există doar un trotuar împuţit. Împuţit de nepăsarea tuturor celor care ar putea mişca un deget şi nu o fac. Împuţit de faptul că aceia care ar trebui să facă curat pe străzi din când în când, evită zona. Împuţit de neputinţa sistemului în care trăim. Un trotuar pe care nici „fetiţele” nu trec niciodată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: