Ajutoare UE, la Constanţa

Coadă la ajutoarele UE, Constanţa

Coadă la ajutoarele UE, Constanţa

Începând de luni, 9 noiembrie 2010, în Constanţa, în centrele stabilite la nivel de municipiu, a început acţiunea de distribuire a pachetelor cu alimente venite de la Uniunea Europeană, conform Planului Anual European de Ajutoare alimentare în beneficiul persoanelor celor mai Defavorizate (PEAD 2010).

Pachetele cu alimente conţin 14 kilograme  de făină, şapte de mălai, 3,6 kg paste făinoase şi câte un kilogram de zahăr, biscuiţi şi lapte praf. Uniunea Europeană oferă aceste ajutoare şomerilor cu indemnizaţie, pensionarilor cu o pensie mai mică de 400 de lei şi persoanelor cu handicap grav şi accentuat care nu sunt instituţionalizate.

Pachetele vor fi distribuite în fiecare zi, până la sfârşitul lunii, astfel: beneficiarii de pensii sub 400 lei îşi pot ridica alimentele de pe str. Mircea cel Bătrân, nr. 152, bl. MD 12B, cei cu venitul minim garantat şi şomerii de la locaţia din bd. Lăpuşneanu, nr. 54, bl. LE2, iar persoanele cu handicap grav şi accentuat, de la Clubul din Piata Tomis III.

În municipiul Constanţa, beneficiază şi vor primi ajutoare de la Uniunea Europeană un număr de 73.763 persoane.

About these ads

4 Responses to Ajutoare UE, la Constanţa

  1. ileana olteanu spune:

    va multumesc pentru raspuns,bineinteles ca pot dovedi cu carnetul de somer,insa cei de la aceste puncte au niste liste in fata ,pe care daca nu figurezi nu primesti,iar cei de la ajofm “nu stiu”cand au fost reactualizate listele cu someri….ca la noi…

    • inconstanta spune:

      totusi, eu zic sa nu va lasati. ajutoarele vor fi pana la sfarsitul lunii. poate gasiti alta persoana la “ghiseu” sau poate va duceti la AJOFM si le solicitati sa ii includa pe liste si pe cei mai recenti intrati in sistem. intr-adevar, e posibil sa va spuna ca nu ati fost luata in calcul atunci cand au fost solicitate ajutoarele, insa, totodata, ca sa il parafrazez pe Boc, altii au iesit din sistem … ideea ar fi sa isi actualizeze listele …

  2. ileana olteanu spune:

    in conditiile in care eu am intrat in somaj la 01.11.2010 pot beneficia de aceste ajutoare?cum sa procedez sa intru in posesia lor?anul trecut am fost la acest sediu si mi s-a spus ca nu sunt pe lista,chiar daca aveam carnetul de somer nu am primit.oare acest sistem este facut ca sa beneficieze altii in locul nostru?

    • inconstanta spune:

      normal ar fi sa beneficiati. probabil ca o vizita la AJOFM v-ar putea ajuta, eventual sa obtineti o hartie prin care sa se ateste ca sunteti somer de la data … desi, tot cei de la punctele de distributie ar trebui sa va spuna ce “ii convinge” ca puteti beneficia …

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: